Hai să povestim!

Vasile Lupașc Sfinteș

Iată și prima poveste:

Pentru ea îmi făceam griji. Era mult prea mică să înțeleagă ce înseamnă pandemie, de ce nu putem alerga prin parc, de ce nu ieșim să vedem câmpul cu maci. Dar uitandu-mă la mânuțele ei mici, mângîietoare, la felul cum își încuraja mogâldeața de pluș, mi-am dat seama pentru a mia oară în viață, că, de pe lumea cealaltă, sufletele vin gata clădite, copiii știu bine ce au de făcut, își amintesc din locul din care venim și în care ne întoarcem, cum bunătatea trebuie împărțită peste tot în jur. Am văzut încă o dată, limpede, adevărul acesta. Și de atunci nu l-am mai uitat niciodată.

     Mulțumim din suflet pentru reacțiile trimise! Ne bucurăm din suflet că vă place și că vă este de folos proiectul nostru!

     Cred că era prin 1980. Ne-am strâns cu toții în sufragerie să ”inaugurăm” radiocasetofonul adus de tata din Japonia. Cred că azi s-ar numi unboxing, chestia asta 🙂

Asemenea aparat era ceva fantastic pe atunci. Caseta de probă a început să ruleze și… lacrimile au început să-mi curgă pe obraji, fără să știu de ce, fără să pricep ce formă de magie albă se rostogolea din acea cutie ale cărei ace nu puteau nici ele sta locului. Îmi venea să mă învârt, să cânt, să zbor. Plângeam.         Ca să evit explicațiile către ai mei, am stins lumina. Mai bine să nu mă vadă. Nu știau ce m-a apucat. Au aprins lumina și eu am fugit în dormitor. A doua zi, am aflat că pe magicianul ieșit din cutia adusă de tata îl cheamă Elvis Presley și multe milioane de oameni au căzut, zâmbind și țopăind , sub vraja lui bună. Tata nu s-a supărat pe reacția mea-cum să se supere?- iar a doua zi mi-a cumpărat o chitară.

Ziua aceea în care am primit instrumentul în scorbura căruia aștepta cuminte să fie eliberată magia care mă copleșise a rămas una dintre cele mai frumoase amintiri.

Nu am învățat nici astăzi să cânt. Dar mâna tatei peste mâna mea, amândouă atingând delicat corzile, mi-a rămas cel mai frumos cântec.

     Nu credeam să ajung vreodată să cer puterea de a-i rabda pe ipocriți și pe inconștienți. Ne-au furat materialele de protecție, ne-au blamat în toate felurile, cei mai vehemenți sunt chiar hoții care au furat aproape tot din spitale, din școli, din orfelinate, au vândut pădurile și fabricile țării. Ei țipă că ar trebui să fim executați dacă plecăm din lina întâi. Ei!

     Dă-mi, Doamne, putere să rezist și să ajut oamenii. Pe front nu ai timp să-i judeci pe ai tăi, trebuie mai întâi să extermini dușmanul care îți vrea moartea și ție și hoților care te-au facut vulnerabil. Apoi, să dea Dumnezeu ca românii sa aibă ochi să-i vadă pe cei care au distrus tot și ne lasă singuri în fața morții.

Încă o povestioară:

      În liniștea aceea țiuită, nefirească pentru Bucureștiul meu, mă tot gândeam, cum să explic unui copil atât de mic faptul că pe planetă totul s-a oprit? Era atât de liniște, încât mi-era și teamă că-mi aude gândurile.

     Dar mi-a explicat el, mai bine decât aș fi putut eu sau orice adult să o facă.

     – Tată, Doamne Doamne s-a supărat pe toți oamenii și nu-i mai lasă pe afară?